Ghid Tel Aviv
Tel Aviv este, după Ierusalim, cel mai mare oraş din Israel. Este situat la 58 km distanţă de Ierusalim, 96 km de Haifa şi 69 km de Tiberias.
Aşezare geografică
Tel Aviv este situat pe coasta Mediteranei, pe Câmpia de coastă israelită, într-o regiune cu dune de nisip.
Clima
Tel Aviv are un climat mediteranean, cu veri fierbinţi, primăveri şi toamne confortabile şi ierni reci şi ploioase. Iarna temperaturile scad câteodată sub 5 grade Celsius, iar media verii este de 26 grade Celsius. În Tel Aviv soarele strălucreşte 300 zile pe an. Cel mai bun timp pentru vizitarea Tel Aviv-ului este în aprilie, cand înfloresc florile, umiditatea este scăzută şi temperatura moderată.
Atracţii turistice
Tel Aviv este cel mai modern occidentalizat loc din Israel. Cafenelele de la stradă dau oraşului un aer european. Tel Aviv este de asemenea centrul de afaceri al Israelului. Este totodată centrul cultural, cu o mare varietate de muzee, galerii, teatre şi săli de concert, dintre care cele mai importante sunt: Teatrul de Operă, Teatrul municipal, Teatrul Naţional din Israel Habima, Muzeul Eretz Israel, Muzeul de Artă din Tel Aviv, Muzeul Batey Haosef, Muzeul Palmach. Portul Jaffa este partea veche, araba, a oraşului, cu multe buticuri, păstrând ceva din aerul arăbesc al oraşului.
Pentru cumpărături, există o mulţime de locaţii atractive: Kikar Hamedina, centrul Azriely, Ramat Aviv mall şi centrul Dizengoff.
Aeroporturi
Dov Hoz Airport este aeroportul din Tel Aviv, situat în partea de nord-vest a oraşului, folosit în special pentru zboruri domestice. Cel mai mare aeroport din Israel, Aeroportul International Ben Gurion este situat la 15 km sud-est de Tel Aviv, în apropierea oraşului Lod.